Schimbare la Dinamo! La mijloc sunt banii grupului One. Ce mișcare a făcut Andrei Nicolescu pentru a putea fi administrator special și cum este implicat Eugen Voicu? | EXCLUSIV

Schimbare la Dinamo! La mijloc sunt banii grupului One. Ce mișcare a făcut Andrei Nicolescu pentru a putea fi administrator special și cum este implicat Eugen Voicu? | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pentru a putea fi numit administrator special, Andrei Nicolescu a renunțat la postura de creditor. Creanța sa, bani care au fost oferiți, în august anul trecut, de One Holding Investments SRL, împrumut scadent pe data de 26 august, ar fi fost preluată de Eugen Voicu, președintele Consiliului de Administrație Red&White.

Dinamo s-a impus, luni seara, 1-0, pe teren propriu, în fața celor de la FC Botoșani. „Câinii” au obținut prima victorie de la revenirea în primul eșalon și par mai liniștiți din punct de vedere sportiv după ce, în primele cinci runde, elevii lui Ovidiu Burcă au strâns patru puncte și au părăsit ultima poziție a clasamentului.

La nivelul conducerii, săptămâna rămâne palpitantă, iar ziua de joi, 17 August, se anunță foarte intresantă. La sediul clubului din centrul Bucureștiului a fost convocată, la solicitarea acționarului majoritar al SC Dinamo 1948 SA – Red&White 2022 Management-, Adunarea Generală a Acționarilor. Ordinea de zi a ședinței conține două puncte, revocarea administratorului special Vlad Iacob și numirea, în această postură, a lui Andrei Nicolescu, acționar în cadrul RWM cu o cotă de 32,3%.

Red&White. Eugen Voicu și Andrei Nicolescu
Red&White. Eugen Voicu și Andrei Nicolescu

Schimbare la Dinamo! Ce mișcare a făcut Andrei Nicolescu pentru a putea fi administrator special. Este vorba de 100.000 euro, banii oferiți de One Holding și ce rol are, mai nou, Eugen Voicu | EXCLUSIV

ProSport a aflat un detaliu foarte important legat de numirea fostului vicepreședinte de la Academia Rapid în funcția de administrator special al SC Dinamo 1948 SA. Astfel, pentru a respecta prevederile din Legea Insolvenței 85/2014, care interzic ca adminsitratorul special să fie și creditor al societății, Nicolescu a fost nevoit să renunțe la postura de creditor. Acesta deținea o creanță curentă în urma unui împrumut pe care l-a oferit în luna august a anului trecut. Este vorba de sumele de 415.000 lei și 15.000 euro, bani necesari pentru a fi achitate, la acel moment, datoriile curente ale clubului și costurile de organizare ale meciurilor din eșalonul secund.

Conform informațiilor noastre, creanța a fost preluată de Eugen Voicu, cel care deține 49% din Red&White și este și președintele Consiliului de Administrație RWM. Același lucru s-a întâmplat și cu creanța în valoare de 16.185 lei deținută de Red&White 2022 Management la categoria salariați, cea care a fost preluată de la Dorin Șerdean în momentul în care acesta a vândut acțiunile din cadrul Lotus. Până la ora publicării acestui articol, șeful Certinvest nu a putut fi contactat pentru a comenta acest subiect.

Andrei Nicolescu a prezentat strategia lui Dinamo pentru sezonul 2023 - 2024 din Superliga! Bugetul de salarii va creste de 2.5 ori, iar obiectivul echipei este unul indraznet: „Pot aparea surprize!”
Cât despre creanța preluată de Eugen Voicu, ProSport a aflat că aceasta este scadentă la data de 26 august 2023, atunci când, conform contractului de împrumut, SC Dinamo 1948 SA trebuie să restituie suma. Important! Nicolescu s-a angajat, din câte se pare la solicitarea administratorului judiciar, conform contractului de împrumut, să nu se adreseze cerere de deschiderea a procedurii de faliment în cazul în care împrumutul nu este restituit la scadență și să uziteze la „căi amiabile” pentru recuperarea banilor! Aici intervine un element important, sursa banilor! Cei 415.000 lei și 15.000 euro împrumutați de Andrei Nicolescu, anul trecut, nu sunt banii actualului acționar Red&White.

Vă rog frumos să mă înțelegeți, nu vreau să ofer vreo declarație până după data de 17, vă mulțumesc pentru înțelegere”  – Andrei Nicolescu – acționar Red&White

One Holding Investments este sursa acestui împrumut scadent, conform contractului dintre Andrei Nicolescu și SC Dinamo 1948 SA, la data de 26 august 2023

One Holding Investments SRL, prin semnătura administratorului Victor Căpitanu, este societatea care a acordat acești bani. La acea dată, One era interesată să investească la Dinamo, însă negocierile au picat, chiar dacă Dorin Șerdean a semnat contractul prin care își ceda acțiunile, motivul neoficial al oamenilor de afaceri din grupul One fiind indecizia administratorului Lotus Perfect Solutions, acționarul majoritar, al acea vreme, din cadrul SC Dinamo 1948 SA.

Legat de acești bani, dacă sunt din partea One? Vă rog să comentați acest subiect cu Andrei Nicolescu. Cât despre postura dânsului de creditor, nu va mai fi creditor și legea o să permită să poate fi administrator special”- Eugen Voicu, în cadrul emisiunii EXCLUSIV DINAMO, ediția din data de 19 iulie.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi dea demisia!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi…
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor:
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor: "I-am spus lui George. Să facem bine!"
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×